Marţi, Aprilie 29, 2008

Optimismul sfarsitului de secol XX

Mai erau doar doi ani pana in 2000, moment in care, pionierii urmau sa nu mai fie copii, vorba cantecului. La sfarsitul lumii nu se mai gandea nimeni, toata lumea voia mai repede incheiata tranzitia, pentru a savura capitalismul de tip nou, pe indelete.
Scriam de mai multa vreme la socialist tranzitoria revista FEMEIA, dar si la occidentala AVANTAJE. Aici editorul sef era o doamna cu alura si convingeri de ofiter SS. De formatie germana avea rigoare, apetit pentru cultura (paginile de profil le intreceau ca numar si consistenta pe acelea dedicate modei si frumusetii), ceea ce pana la urma nu era de loc rau. Avea si o slabiciune declarata pentru vechea aristocratie si pentru exilatii reveniti in patria mama, cu scopul unei revigorari financiare si nu pastra nici un fel de resentimente pentru cenzura, pe care o practica mai dihai decat cei de la Consiliul Culturii, de alta data. Revista tocmai o declarase pe Janine Starul Anului 1997- semn ca ratiunile comerciale nu ii erau totusi straine! Revistele Exces sau Unica familiarizau cititorii cu evenimentele mondene, de la care selectau si publicau instantanee cu Vip-uri. Se lansase, cu fast si avand-o ca anfitrioana pe Mihaela Radulescu si revista Elle, ceea ce a determinat un interesant reviriment in creatia vestimentara autohtona. Inca de la primele lor numere, aceste publicatii au inceput vanatoarea de haine si chipuri. Calitatea conditiilor grafice, puse la dispozitie obliga la un salt de calitate si in continutul formulelor, produselor, dar si in ceeea ce priveste maniera de prezentare. Revista Elle a lansat un concurs de schite si proiecte- Summer connection. Imi aduc aminte ca folosirea acestui titlu,in limba engleza a iritat-o pe Mara Alexiu, de la Dialog Textil. Cum i s-or fi parand revistele glossy de azi, care aproape ca nu mai au nici un generic de pagina, in limba romana !?!
Am facut parte din juriu. Atunci am retinut trei nume: Wilhelmina Artz, Cristian Samfira, Gabriela Vlad. Premiul a fost castigat de Iuliana Serbencu.
In cadrul ZIM, targ initiat de revista Dialog Textil s-a organizat concursul Tanarul designer, adresat studentilor si absolventilor scolii de arta. Am facut parte si din juriul de aici si am remarcat-o pe Carla Nagy, din Baia Mare, care de altfel a luat Marele Premiu. La cele doua editii ale sale, concursul, de care se ocupa D-na Pop a consacrat doua nume: Amelia Ursache din Bucuresti si Natalia Simona Udrea din Cluj. Cred ca amandoua au plecat la scurt timp dupa aceea, din Romania. La acest targ o figura aparteau facut doua firme concurente, care urmau sa aiba evolutii interesante odata cu asocierea unor oameni priceputiin echipa lor : Tina R (careia Alin Galatescu i-a gasit o identitate ) si Just Sons Sudio (pentru care au lucrat Wilhelmina Artz si Roxandra Untaru).
In cadrul unui alt proiect am prezentat la Cotroceni, beneficiind de participarea Presedintelui Constantinescu, colectiile studentilor facultatilor de design, din cinci centre universitare. Printre cei aplaudati s-au numarat Alina Dinca din Iasi si Liliana Turoiu Udrea din Bucuresti.
Moda si publicitatea isi dadeau mana. Casa de moda Xandra organizeaza o defilare pe care am comentat-o pentru o aniversare Oriflame (1 an de existenta ), Doina Levintza imagineaza un show la marginea piscinei, pentru sampoanele Fa, Casa Exclusiv, din Iasi vine la teatrul National din Bucuresti, gratie sustinerii producatorilor unei apreciate bauturi alcoloce. Foarte entuziasmat, de aceasta din urma se declara un tanar cronicar, pe numele sau Ovidiu Buta. In acelasi numar din Dialog Textil, tot el era semnatarul unor note apreciative la adresa unui spectacol de moda, care le alatura pe Doina Levintza si Rita Onisca Muresan.
Ratiuni Head sau Hand Hunting au determinat la un moment dat, firma Dumarex sa se arate si ea interesata de soarta tinerilor viitori designeri, ceea ce a dus la crearea pentru o foarte scurta vreme, a unui spatiu numit Rotonda Tinerilor creatori. O noua provocare cum scria pe un bener, care se ferise sa ia de-a dreptul,termenul in engleza. Astfel ca romanii, din 1997 incepeau sa aiba parte de tot mai multa competitie si de multe provocari, adica de ceva, ce le cam lipsise pana atunci - respectiv adrenalina.
Pentru a mai alunga teama, sau reticenta in fata unor noi termeni, care dadeau navala in limba, si pentru a lumina putin cititorul in legatura cu etichetele unor produse aduse din China, pe care scria Moschino sau Versace... am scos la Editura Nemira un Mic dictionar subiectiv, de moda contemporana .
Posted by doina berchina at 14:03:41 | Permanent Link | Comments (0) |

Joi, Martie 13, 2008

Sistemul modei

Ovidiu Buta are dreptate, in ceea ce scrie in Prezent. Dar pentru cei ce vor si de altfel trebuie sa afle, ar mai fi de povestit ca in Italia, pe scarile din Piata Spaniei s-au reunit, in mai multe editii ( mai putine decat Magia Modei, care a ajuns la 10)
tot ceea ce avea mai bun Peninsula, in materie de creatie vestimentara, pentru ca acolo se dorea promovarea Italiei si prin moda. Sponsori, guvern televiziune, turism, sindicat de profil  formau o forta. In Franta, una din primele doamne a dorit, a cerut  si a obtinut fonduri spectaculoase, pentru  a aduce in prim plan  international, moda locala . Din croitori de lux creatorii au fost transformati in vedete media . Iar prezentarile in spectacole cu ecou mondial . Mandrie nationala, eforturi financiare considerabile, forte conjugate, despre asta a fost vorba. Si un cadru organizat, coerent .
Sunt de acord ca in anii '90, la noi am avut de a face cu foarte mult diletantism . Dar nici in politica sau alte domenii lucrurile nu stateau mai bine ... Fundalul framantarilor sociale, care dirijau atentia in alte directii, o lipsa crasa de mijloace, televiziunile, care abia pipaiau fenomenul ( si astazi lui Ovidiu , Oianu sau Galatescu li se pun intrebari imbecile, de care moderatori plini de aplomb, dar complet ignoranti in domeniu ), scoala de prtofil era in reorganizare si cautarea propriei identitati , etc.  Pionieratul nu asteapta si nici nu primeste in general, recunostinta. Dar nu despre asta e vorba.
 Au fost , etape , incercari , caramizi, la un esafodaj minat de concurenta , orgolii, impostura, lipsa totala de sustinere la nivel de stat. Entuziasmul inceputurilor s-a mai temperat sub presiunea altor valori impuse de capitalism , cum ar fi castigul imediat.  Dar acum, vocile tinerilor designeri (cu studii de specialitate si chiar experiente in exterior) sunt mult mai multe si mai vizibile, in aglomerarea numita moda romaneasca, s-au mai decantat putin lucrurile . Macar stim cine cu cine ... Drumul e inca lung . Dar era si mai lung in '90. Trebuia inceput. Si bineinteles, merita continuat .
Posted by doina berchina at 22:03:56 | Permanent Link | Comments (0) |

Luni, Martie 03, 2008

Oscar dresses / faux pas



Cele mai neinspirate alegeri : Helen Mirren - manecute de dantela, la rochie din tafta si Julie Christie, nominalizata pentru interpretare - rol principal si detinatoare de Oscar (!) - manusi si pantofi roz, la rochie sangerie, cu fronseuri (?!)

Frumoasa rochia lui Gaultier pentru Marion , prea mica ea, pentru o rochie - sirena !

Posted by doina berchina at 13:51:31 | Permanent Link | Comments (0) |

Miercuri, Ianuarie 30, 2008

Oscar pentru costumele din Elisabeth I golden age

Costumele în Elisabeth I sunt extrem de expresive. Poate mai puţin fidele faţă de modelul din picturi, dar mai pline de mesaj. Mai putin armura, care e din alt film. Americanii nu isi fac insa, prea multe probleme cu concordantele si respectarea adevarului istoric. Majoritaea costumelor sunt cu adevarat spectaculoase si unele pot avea chiar valoare de simbol .
Binemeritat Oscarul primit !
Posted by doina berchina at 15:59:40 | Permanent Link | Comments (0) |