Sunday, February 15, 2009

Creatori si muze Franco Moschino (1950-1994)

De o creativitate debordantă, Franco Moschino s-a născut la Milano, în 1950. Dacă ar fi trăit mai mult, astăzi  ar fi eclipsat o bună parte a celor ce fac modă de top. Mustăcios şi chel, într-o vreme în care barbaţii asumau greu această condiţie, apare în acest portret cu perucă blondă, având o alură de Dali. Pictor şi el a lucrat pentru diferite ateliere, între care şi  Versace, pentru a-şi putea finanţa studiile la Academia de Arte. Tot mai atras de modă continuă să lucreze pentru Versace între anii 1971- 1977.

 E tot mai interesat de fotografie şi publicitate, dar crează şi în domeniul marochinăriei. Abia la începutul anilor ’80 reuşeşte să-şi deschidă şi ulterior să dezvolte propriul atelier. Primele sale colecţii aduc suprarealismul în modă. Imaginează imprimeuri cu fotografii sau grafisme uriaşe, propune interesante suprapuneri de ţesături, lansează genţi ornamentate cu logoul Moschino, realizat din metal, experimenteză mult în domeniul editorialelor de modă, cu imagini şocante. Lansează un parfum, crează haine şi pentru bărbaţi. Impune un stil funky, plin de ironie. Este primul care vorbeşte de moda ecologică şi în 1994 lansează o colecţie Ecouture.

A  murit în urma unui atac de cord, la numai 44 de ani.

Posted by doina berchina at 09:09:41 | Permalink | Comments (2)

Wednesday, February 4, 2009

Creatori si muze - Gianni Versace (1946 - 1997)


Ditre cei trei frati calabrezi, mijlociul era cel cu adevărat înzestrat  pentru artă.

După ce îşi dovedise cu prisosinţă, aptitudinile în atelierul de croitorie al mamei, încă din  adolescenţă, la 25 de ani Gianni Versace ia drumul Nordului, şi  îşi caută afirmarea la Milano. Lucrează pentru Genny şi Complice (haine de piele) dar ştie că poate mai mult. Aşa că pentru prima colecţie în nume propriu  organizează o lansare cu fast. Face parte din generaţia nouă, de  după război, care întelege perfect, importanţa marketingului în modă, precum şi rigorile creerii unui brand.

Pasionat de artă valorifică în tot ceea ce face, comorile antichităţii, dar şi noutăţile abstracte. Colaborează cu fotograful Richard Avedon şi asta contribuie mult, la crearea unei imagini proprii, pentru atelierul şi domeniile sale de creaţie, ce se vor extinde vertiginos. Incă din 1979 face colecţii atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, lucrează scenografie, decoratiuni interioare şi se interesează de zona parfumurilor. Face modă de avangardă.. Se adresează în special tinerilor (linia Versus) şi se preocupă în mod constant, de o sinteza artelor pentru promovarea tuturor realizărilor sale. Colaborează cu Maurice Bejart (baletul Dyonisos), dar şi cu Elton Joh, sau Madona. Foloseşte aproape în exclusivitate, manechine de top Expune la Victoria and Albert Museum şi la Metropolitan subliniind mereu legătura dintre modă şi toate celelalte art . In 1995 se mută în S.U.A. Iar în vara anului 1997 e asasinat de un travestit dezaxat. Dupa moartea sa o indemnizatie consistenta, lunara  a a ramas partenelului de viata Antonio, designer care are o Casă de Modă şi cea mai mare parte a imperiului creat, nepoatei Allegra, fiica Donatellei.

 Rochiile Versace sunt fluide, semitransparente, multicolore, senzuale, extrem de feminine. Stil pe care, în mod firesc îl continuă astăzi, sora lui.

Posted by doina berchina at 08:45:31 | Permalink | Comments (2)

Creatori si muze - Valentino Garavani 1932 -

Născut în Lombardia, Valentino a înţeles repede că moda se face la Paris. Părinţii îl susţin să facă studii în capitala Franţei. Lucrează pentru Balenciaga şi cu Guy Laroche. După care se întoarce la Roma, în 1959. Specializat în crearea rochiilor  de seară obţine  uşor comenzi de la femei celebre, precum Elisabeth Taylor. Organizează adevarate spectacole de modă la Palatul Pitti din Florenţa, pentru promovarea colecţiilor sale. După moartea preşedintelui Kennedy începe să creeze ţinute pentru ex-prima doamna a S.U.A., inclusiv rochia de la nunta acesteia, cu Onasis.

 Deşi a avut un lung parteneriat homosexual cu asociatul său în afacer, la un moment dat a fost inspirat şi chiar îndrăgostit de actriţa Marilu Tolo.

Foarte conservator în viziunea sa despre modă a promovat eleganţa luxuriantă, adresându-se aproape exclusiv divelor. Stilul său este glamour şi constant dominat de accente retro. El este cel care a înfrânt reticenţele multor, pentru a impune roşul în ţinutele sofisticate, de seară. Creaţiile lui, considerate de unii, prea inchistateîn atmosfera anilor30- 40 sunt perfecte pentru covorul roşu. De aceea este preferatul actriţelor în vogă, printre care şi Gwyineth Paltrow.

Acoperit de premii şi glorie, după 45 de ani de muncă, designerul s-a retras din activitate la sfârşitul anului 2007.

Posted by doina berchina at 08:42:58 | Permalink | Comments (2)

Creatori si muze - Yves Saint Laurent (1936-2008)

Genial, homosexual, ochelarist, timid, depresiv şi foarte bolnav, în ultimii ani de viaţă. Unic prin tot ceea ce a inovat în domeniul modei. Şi nu au fost putine lucruri. Amintirile şi nostalgia Oranului natal se regăsesc mereu în opulenţa strălucitoare a rochiilor de seară pe care le-a imaginat. Materialele grele, luxuriante cu fir metalic, broderiile sofisticate încărcate de pietre preţioase, mătăsurile foşnitoare amintesc deopotrivă  Orientul celor 1001 nopţi, dar şi de Magreb, precum şi de misterioasele unduiri ale stepei , caci designerul s-a lăsat inspirat la un moment dat de Baletele Ruse. Tot el a compus pentru femeia modernă un set de piese vestimentare dedicate iniţial călătoriilor în deşert . Safari a devenit între timp un stil urban chic cu numeroase variante functionale, un fel de uniformă a femeii active care agreează naturaleţea şi simplitatea. Ca să nu mai vorbim de costumul în trei piese : jachetă, vestă pantalon, care a consacrat eleganţa stilului masculin- feminin pentru reprezentantele sexului frumos care se implică în afaceri. Muza de o viata a fost actrita Catherine Deneuve.  dar l-au inspirat si Loulou de la Falaise sau Laetitia Casta. Yves Saint Laurent a pus şi rochia – o piesă de rezistenţă în garderoba feminină, în tiparele unei simplităţi cuceritoare, de o modernitate imbatabilă. Spirit nelinistit, permanent creativ, el a lăsat în urmă o operă cu deschideri interesante spre toate artele şi cu soluţii vestimentare ingenioase, permanent valabile.

 

Posted by doina berchina at 07:19:56 | Permalink | Comments (3)

Creatori si muze - Hubert de Givenchy 1927 -

E unul dintre putinii creatori de moda care se pot lauda  cu cinci decenii de creatie efectiva, continua. Un personaj de o eleganta si distinctie aristocratica, un maestru al detaliilor rafinate, subtile, un aliat al femeilor cu alura princiara. S-a nascut in Franta, dintr-o familie care detinea un titlu nobiliar de marchiz inca din 1713, si a fost discipol al lui Balenciaga. A lucrat pentru Fath, Lelong si Schiaparelli, iar din 1952 avea deja propria Casa de moda la Paris. Indiferent de epoca a promovat un stil clasic-elegant greu de imitat. O foarte frumoasa prietenie, de o viata, l-a legat de actrita Audrey Hepburn, pentru care a realizat costumele la “Sabrina” si apoi la “Dejun la Tiffany” (1961). Imaginea acesteia, care i-a devenit muza permanenta, este emblematica pentru idealul sau de femeie. Creatorul a rafinat si innobilat look-ul multor personalitati. Grace Kelly si Jakie Kennedy i-au fost cliente. El a realizat o parte din toaletele purtate la inmormantarea presedintelui asasinat si dupa aceea, vaduva acestuia si-a schimbat stilul, adoptand formulele elegante si simple propuse de Givenchy. A lansat  si o serie de parfumuri de succes: Ysatis, Amarige, Organza. In 1995, maestrul s-a retras, lasand locul lui Galliano, apoi lui Alexander McQueen la carma creatiei in casa de moda care ii poarta numele.

Posted by doina berchina at 07:07:45 | Permalink | Comments (2)

Creatori si muze - Cristobal Balenciaga, (1885-1972)

S-a nascut intr-un sat din nordul Spaniei si a crescut in atelierul de croitorie al mamei. Ramas prea curand orfan de tata, pleaca la Madrid pentru a invata croitoria. Talentat fiind isi fidelizeaza foarte repede o clientela de elita si isi deschide un atelier cu magazin la San Sebastian, localitatea unde familia regala a Spaniei obisnuia sa-si petreaca vacantele. Devine un nume in tara sa, dar hotaraste sa-si caute deplina consacrare la Paris, unde pleaca in 1937. Se specializeaza in rochii de seara si genti. Il vor inspira cele mai frumoase femei ale vremii, printre care si printesa Grace de Monaco pentru care a lucrat.
Spectaculozitatea tinutelor pe care le semneaza uimeste si incanta. Se adapteaza apoi usor schimbarilor intervenite in moda dupa razboi si inoveaza continuu, devenind maestru pentru multi dintre designerii care vor avea succes mai tarziu. Toata  lumea modei il considera un perfectionist. In 1953 creeaza celebra jacheta balon, cu maneci bufante, iar in 1957, rochia baby doll, care va fi apreciata mai ales in America. Astazi, casa de moda care ii poarta numele continua sa fie respectata si sa aiba succes.
Posted by doina berchina at 07:03:43 | Permalink | Comments (2)

Creatori si muze - Christian Dior (1905-1957)

Ar fi dorit sa ajunga arhitect, dar tatal sau a insistat sa intre in diplomatie. Pana la urma a devenit ambasadorul modei franceze in intreaga lume. In 1927 deschide o galerie de arta la Paris unde expun Dali si De Chirico. In timpul crizei din 1929 incepe sa faca ilustratii de moda pentru Le Figaro. Curand dupa aceea va lucra in atelierul lui Lelong si, in cele din urma, isi va deschide propria casa de moda. Este inventatorul siluetei in forma literei A. Rochia larga, pe jupon, foarte stransa pe talie cu o centura a starnit un mare scandal in Franta. A fost la fel de contestata ca si fusta mini, de mai tarziu.Va avea insa un succes neasteptat peste Ocean, unde presa il va recunoaste drept creatorul a ceea ce se va numi New Look - 1946.Va crea pentru Grace Kelly, Marlene Dietrich, Evita Peron. Culorile lui favorite erau negru si bleumarin. A creat si numeroase parfumuri de succes. Dupa moartea sa prematura, la conducerea Casei de moda Dior a venit Yves Saint Laurent. In prezent, la Dior lucreaza John Galliano.
Posted by doina berchina at 06:58:45 | Permalink | Comments (1) »

Creatori si muze - Robert Piguet (1898-1953)

Vintage mania aduce in prim plan numele unui designer pe nedrept uitat : Robert Piguet. Desi s-a nascut in Elvetia si urmand dorinta familiei ar fi trebuit sa devina contabil a ajuns sa fie considerat intr-o anumita perioada “cel mai parizian” dintre creatorii de moda ai vremii. A lucrat la inceput pentru Paul Poiret, apoi, in 1933, si-a deschis propria casa de moda, la care veneau cele mai frumoase femei din Parisul interbelic. A promovat o eleganta rafinata, lipsita de detalii extravagante. A pus accent pe simplitate si stil. Era un tip cultivat, bun cunoscator al artelor, prieten cu Jean Cocteau, Jean Marais. Ca si contemporana sa Chanel, Piguet a fost preocupat sa gaseasca parfumul potrivit pentru rochiile de seara pe care le crea. Asa au aparut celebrele “Bandit”, “Visa”, “Fracas”, “Baghari” in recipiente negre cu design modern, ale caror combinatii de arome au ceva unic. Baghari (1950), prin nuantele sale floral-fructate, a folosit ca  sursa de inspiratie, celebrul  Chanel 5. Redescoperite astazi, de iubitorii de vintage, aceste parfumuri au un succes remarcabil in SUA.
Posted by doina berchina at 06:51:37 | Permalink | No Comments »

Creatori si muze - Coco Chanel (1883-1971)

Chanel si-a fost ea siesi muza. Croitoreasa de geniu, femeie de lume si iubitoare de frumos, catre sfarsitul vietii ea declara ca nu a cunoscut niciodata insuccesul. stia foarte bine ce sa faca din fiecare podoaba pe care o purta. Bratari, lanturi, perle, palarii intregeau imaginea unei persoane voluntare, ambitioase, tenace, pline de energie. Pentru nevoi personale in primul rand, ea a inventat mai intai mica rochie neagra, de care s-a folosit in scurta ei cariera de cantareata din tinerete, apoi stilul masculin feminin cu alura sport, care o prindea foarte bine si, in fine, celebrul taior care a devenit uniforma femeilor bogate sau a femeilor de afaceri in America deceniului opt din secolul trecut. Pentru ca a fost nevoita sa se descurce singura in viata, indata ce a parasit orfelinatul si-a sustinut proiectele cu mijloacele unor parteneri bine alesi. Mai putin relatia cu ofiterul german, care a obligat-o la exil imediat dupa razboi. Revenirea a fost insa la fel de spectaculoasa ca si debutul din moda, in anii ‘20. si asta gratie interesului pe care ideile ei le-au starnit imediat peste Ocean. De acolo a venit adevarata consacrare postbelica a stilului Chanel, ca si a parfumului Chanel 5 pe care l-a creat si care facea parte din arsenalul de seductie al nu mai putin celebrei Marilyn Monroe. Imaginea personala a ajutat-o foarte mult in definirea propriului brand. Creatotul Casei Chanel este acum, de aproape trei decenii, Karl Lagerfeld.

Posted by doina berchina at 06:48:03 | Permalink | No Comments »

Creatori si muze - Thomas Burberry (1835-1926)

La numai 21 de ani, tanarul Thomas Burberry fonda in Basingstoke Hapshire primul sau magazin, in care vindea haine outdoor confectionate in atelierul propriu. In 1879 el a inventat o stofa speciala, foarte rezistenta, impermeabila si calduroasa pe care a numit-o gabardina. Din ea a confectionat primele pardesie tip trench-coat, care au avut imediat un urias succes, mai ales in Anglia, unde clima e umeda si rece. In primul razboi mondial aceasta piesa vestimentara, modificata ca atare, a devenit uniforma pentru soldatii englezi. Jacheta de gabardina avea o centura speciala de care se puteau prinde grenadele sau binoclul, era incheiata pana sus la un singur rand de nasturi si era prevazuta cu buzunare incapatoare. Dupa razboi, din ea a derivat un tip de fulgarin - trench dintr-un material mai subtire, impermeabil, inchis la doi nasturi, cu revere late si epoleti, care a cunoscut consacrarea datorita lansarii cinematografice realizate de Humphrey Bogart in “Casablanca”. A fost purtat si de Alain Delon in “Samuraiul” sau de George Motoi in “Trecatoarele iubiri”. Este din nou la moda in aceasta toamna, mai ales in varianta scurta, cu cordon in talie, buzunare laterale si nasturi mari.

Logoul Burberry semnifica si imprimeul in carouri - caramel, tabac, teracota si negru - creat acum o suta de ani, care se regaseste nu doar pe stofe, ci si pe diferite accesorii din piele, posete mai ales. Dupa o perioada de succes in anii ‘70 se constata din nou, incepand din 2006, o revalorizare a spiritului Burberry, considerat britanic prin excelenta.

Posted by doina berchina at 06:43:37 | Permalink | No Comments »